În mijlocul deșertului trăia marele copac; înalt, mândru, măsurând timpul, răcorind în umbra sa caravanele - și așteptând... Din vârful său, înalt ca un ochi de far, supraveghea lumea, puținii oameni și aștepta. Și uitase deja ce anume încerca să descopere pe orizontul neschimbat. Până când a venit acea zi a legendei, iar atunci copacul a înțeles... și și-a amintit. Și a început să cânte, în timp ce se înclina, muzica sa, o muzică creată pentru urechi divine, în timp ce se înclina în fața acelui copil care aduna rodul său.