Studiul are ca obiect clauza de rezervă în favoarea legii ca principală garanție a sistemului libertăților constituționale, adică căutarea sensului pe care îl capătă trimiterile Constituției la lege în practica constituțională modernă.

Într-adevăr, în multe cazuri, Constituția leagă exercitarea libertăților de legi, la care face referire în diverse moduri. Concepția dominantă, atât în teorie, cât și în special în jurisprudență, caracterizează toate aceste trimiteri ca fiind clauze de rezervă în favoarea legii și ordinele constituantului către legiuitorul comun de a impune restricții asupra libertăților.

Este o interpretare care nu mai corespunde nevoilor practice de funcționare a sistemului libertăților constituționale și nici fundamentelor teoretice ale dreptului constituțional grec. Istoria constituțională arată încă de la început că în statul neoelenic, suveranitatea a aparținut întotdeauna poporului care a reglementat exercitarea acesteia prin adoptarea unei Constituții.

Constituția, printre altele, garanta și regimul personal al cetățenilor și al tuturor persoanelor aflate pe teritoriul grecesc. Odată cu adoptarea Constituției actuale, problemele legate de exercitarea libertăților individuale sunt, treptat, puse pe agenda politică și juridică.

Realitatea constituțională evidențiază atât importanța libertăților constituționale, cât și dificultăți semnificative în ceea ce privește exercitarea efectivă a acestora. În primul rând, majoritățile parlamentare monocromatice și cu un sentiment de autosuficiență nu au ezitat să adopte reglementări care relativizează autonomia personală sau colectivă, fără a convinge că îndeplinesc un scop de interes general.

De exemplu, constituționalitatea legilor care vizau libertatea economică, proprietatea sau care aveau efecte asupra libertății de exprimare sau de asociere a fost contestată intens, iar pentru aceste probleme au fost emise decizii judecătorești contradictorii.

Se pare, așadar, că originea parlamentară a legii nu garantează întotdeauna un conținut favorabil libertăților și că trebuie identificate criteriile care vor preveni abuzul legislativ.

Dreptul la dezvoltarea liberă a personalității are loc în contradicție cu libertatea de exprimare, a științei, sau libertatea religioasă a altor membri ai societății, iar instanțele sunt chemate să medieze "conflictele" dintre două libertăți formal egale.

Studiul propune o nouă clasificare a "rezervelor" în favoarea legii, astfel încât să fie evidențiat sensul specific pe care îl are fiecare referință a Constituției la legi și înregistrează criterii orientative relevante pentru organele statului și, în special, pentru instanțe.