Studiul acesta nu este o carte obișnuită. La o primă răsfoire, cineva ar avea tendința să o claseze printre lucrările de Istoria Dreptului. Începând să citească „Finis Iuris”, cititorul s-ar putea gândi că are în mâini un eseu despre Filosofia Dreptului sau, mai bine, Istoria filosofiei dreptului – și anume, a celei romane.
Cu toate acestea, conținutul volumului nu este doar atât. Finalizarea lecturii impune constatarea că este vorba despre o operă multidimensională, extrem de complexă, unde istoria se întâlnește cu etnologia, dreptul dialoghează cu filosofia, sanscrita privește spre latina, iar gândirea greacă antică îngrijește de cea romană.
Trădând o cunoaștere profundă a gândirii juridice romane în evoluția sa, de la începuturi până la codificarea justiniană, „Finis Iuris” este o operă care a lipsit până acum din bibliografia neo-greacă și acoperă un gol în obiectul științific, dar și în domeniul mai larg al Teoriei Generale a Dreptului.
