„Dorința are o natură „masochistă”, deoarece presupune procesul psihic, așteptarea și plasarea fiecărei acțiuni într-o stare latentă. În mod corespunzător, nu putem gândi la transfer, singurul instrument al terapiei, decât atunci când pacientul devine un subiect doritor.” –M.A.-A.

Gândirea este o acțiune a cărnii. În fața întrebării freudiene „este posibil ca durerea și căutarea ei să domnească asupra vieții mentale?”, Marilia Aïzenstein-Averof abordează conceptul de masochism ca o dimensiune fondatoare a existenței umane și o componentă esențială a instrumentului psihic.

Dacă principiul plăcerii, cu consecința sa de sexualitate mentală, constituie temelia psihoanalizei, masochismul, investind neplăcerea cu consecința așteptării, reprezintă materialul necesar pentru menținerea vieții și creativității.

Autoarea în această carte ne călăuzește în descoperirea experiențelor fundamentale ale vieții umane prin formele eroinelor și eroilor care se conturează din cuvintele pacienților, literatilor și cercetătorilor. Privind lumea prin ochii Mariliei Aïzenstein, îmbrățișăm momente umane ale cotidianului, care ne învață că ascultarea psihanalistului se concentrează în desfășurarea unei gândiri, care încearcă practic și în van să formuleze așteptările dorinței și frustrările durerii.

Autoarea, continuatoarea operei Școlii Psihosomatice din Paris, ne îndeamnă astfel, pe de o parte, să lucrăm ca terapeuți în fața falimentului masochismului și, pe de altă parte, să respectăm eforturile de auto-terapie ale subiectului în abordarea deficitului fundamental al masochismului primar.