"Umanitatea" a spus John Stuart Mill, "nu va uita niciodată că a existat un Socrate, care a fost condamnat la moarte pentru că s-a confruntat cu puterea și cu opinia publică a vremii sale".

Ceva similar ar putea fi adevărat și în cazul lui Wilhelm Reich, care a fost dus în închisorile federale din America cu acuzații care astăzi ar face pe oricine activ să zâmbească - sau să râdă - și acolo, în închisoare, a murit discreditat de presă și de opinia publică, după ce și-a văzut tezele condamnate și cărțile sale date foc.

Elevul favorit al lui Freud a scris "Ascultă, omule" în 1946 și l-a publicat în 1948. Este strigătul de disperare al unui mare gânditor, care vede semințele fascismului și totalitarismului în omul comun, de zi cu zi: acela care este supus și se răzvrătește, dar care totuși poate să se închine inamicilor săi și să își ucidă prietenii.

Care se simte "popor" și care, dacă se întâmplă să fie numit "reprezentant" al acestui popor, abuzează de puterea sa și se comportă mai brutal decât clasa conducătoare care până atunci l-a zdrobit.