Rețete autentice de gătit și cofetărie. De multe ori, cerneala vindecă rănile. Dar când începi să scrii, înțelegi că cerneala este mai amară decât toate otravile.

Voiam să scriu despre casa copilăriei mele. Despre pământul pe care l-am iubit și pe care nu am apucat niciodată să-l plantez. Voiam să scriu despre măslinii de vis-a-vis de casa noastră, macii, narcisele și plantele aromatice. Să scriu despre soarele care apunea în mare, scufundat ca o cireșă dulce. Despre soarele care încălzea inimile oamenilor.

Pentru minunatul miracol al zorilor, care în fiecare dimineață își făcea datoria, întinzând reflexii de trandafiri pe orizont, sărind ușor marea, pentru ca apoi să înceapă să deseneze cercuri pescărușii. Atunci când miroseam florile, ascultam muzica păsărilor, ne transpiram în timpul dansului nostru, vedeam soarele răsărind și număram stelele care se apropiau atât de aproape de noi și păreau ca niște lămpi de lumină pierdute în infinit și în timp.

Cu luna plină țesând liniștea nopții, noi, copii mici pe atunci, desfăceam ghemul amintirilor bunicii și mamei și ne bucuram de bunătăți maniatice. Imagini unice care nu au fost niciodată scrise pe hârtie, dar care s-au înregistrat în sufletul nostru de copii...

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]