În prima ediție a jurnalului fiicei sale, Otto Frank a considerat potrivit să elimine anumite pasaje, pe care le-a judecat, din diverse motive, că nu ar trebui publicate. După moartea sa, Fundația Anne Frank din Basel, ca moștenitor general, a decis să publice jurnalul fără tăieturi, așa cum și-ar fi dorit Anne însăși. Această carte este ediția definitivă a jurnalului Annei Frank, fără tăieturi și cu unele adăugiri și modificări pe care le-a făcut ea însăși, cu câteva luni înainte de arestare, când a auzit la radio că scrieri ca ale ei vor fi publicate după război ca mărturii ale oamenilor obișnuiți despre viețile lor sub ocupația germană în Țările de Jos. Dar "Jurnalul Annei Frank" nu este doar o înregistrare a tragediei zilnice a victimelor nazismului. Este, de asemenea, expresia viselor și temerilor unei fete, care nu diferă de visele și preocupările adolescenților din orice epocă și din orice țară. Iar Anne Frank nu este doar un martor al atrocității umane, ci și un simbol al credinței în bunătatea și umanitatea fundamentală a omului. Din aceste două motive, "Jurnalul Annei Frank" va continua să fie un document valoros pentru mulți ani de acum înainte, un avertisment și un mesaj de speranță. [Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]