După 8+ ani de cercetare și studiu, psihologul Nena Georgiadu publică a doua carte „Povestiri terapeutice”. Povestirile sunt considerate unul dintre cele mai bune moduri de a educa copiii. Prin intermediul acestora putem transmite valori, să cultivăm virtuți, să întărim imaginația și lumea emoțională a copiilor.

Povestirile terapeutice sunt povești țintite în format de basm, scrise special pentru a ajuta copilul în situații specifice. Ce face un basm terapeutic? Din experiența mea îndelungată pot spune că orice poveste poate fi terapeutică, atâta timp cât provoacă emotii plăcute și nu conține scene înfricoșătoare.

Cu toate acestea, nu credeți că povestirile terapeutice se adresează doar copiilor cu probleme. Le putem povesti fiecărui copil ca un mijloc de predare a inteligenței sociale și sănătății mintale a minorului. Prin intermediul povestirilor îi învățăm pe copii despre lumea exterioară, acea lume pe care, mai devreme sau mai târziu, o vor întâlni și care necesită protecție împotriva lucrurilor rele și injuste care există în ea.

Și când spunem „lume exterioară”, nu ne referim la ceva atât de îndepărtat precum împlinirea vârstei adulte. Ne referim la lucruri apropiate, precum mediu școlar, locul de joacă, chiar și reuniunile de familie. Locuri în care, deși copilul se simte protejat, poate intra în contact cu situații foarte tragice pentru psihicul său.

Există, de asemenea, evenimente inevitabile, cum ar fi doliu sau alte lucruri comune în viața modernă, precum divorț, mutare, o catastrofă naturală... Toate aceste „schimbări” sunt situații care apar în viață și dorim ca copiii să știe, mai întâi că pot să se întâmple, și în al doilea rând, cum să le facă față, în cadrul familiei, desigur.

Un sfat sec sau o simplă consolare nu este suficient pentru adulți, cu atât mai puțin pentru copii care sunt mai vulnerabili și mai sensibili. Totuși, basmul ne oferă în mod demonstrabil posibilitatea de a discuta despre toate aceste posibile situații dificile într-un cadru sigur. Să învețe copilul despre toate acestea și să fie pregătit corespunzător atunci când se vor întâmpla.

Când este momentul potrivit pentru a povesti o poveste terapeutică? Starea de spirit a copilului joacă un rol în a asculta sau nu o poveste. Stresul, foamea, somnolența, oboseala și disconfortul fizic au un efect negativ. Este bine să avem întotdeauna contact vizual cu copiii și să putem recunoaște fluctuațiile stării lor de spirit.

Nu insistăm să asculte cu forța. Când vedem că refuză să asculte, lăsăm povestirea pentru altă dată. Ce se întâmplă dacă copilul se ocupă cu altceva, când povestim o poveste? Există copii care, în timpul povestirii, nu au contact vizual sau sunt absorbiți în altă activitate, de exemplu, colorează. Nu înseamnă că nu ascultă. Copiii nu ascultă doar când dorm. În celelalte ore au antenele ridicate și înregistrează aproape tot.

Cât de des trebuie să spunem o poveste? O poveste de fiecare dată, și nu două sau trei. Indiferent dacă povestim unui singur copil sau mai multora, este bine să ne limităm la o singură poveste, mai ales când aceasta este mare.

Două sau chiar trei povești consecutive nu lasă loc copilului să reflecteze și să proceseze ceea ce a auzit. Fiecare poveste, fie terapeutică, fie nu, trebuie să își păstreze întotdeauna scopul principal: să ofere consolare și/sau să provoace o emoție frumoasă.

Chiar și atunci când povestirea se face pentru copii care nu au problema specifică pe care o abordează povestea terapeutică, aceasta trebuie să le lase o senzație plăcută la final. Contribuția poveștilor la psihicul copiilor se face cu ritmuri lente și regulate. Chiar dacă pare că copiii nu au înțeles semnificația poveții, nu trebuie să vă faceți griji. Poveștile sunt înregistrate și când va veni momentul răspunsurile par că vin din nicăieri. Distracție plăcută... pentru că basmul, mai presus de toate, este distracție.