Când Penelope Delta scria „Povestea fără nume”, poate că credea că scrie o carte pentru copii. Cu siguranță, cartea ei este citită și iubită de copii greci mai mult decât orice alta. Dar iată că „Povestea” ei este citită și de adulți și continuă să aibă aceeași fascinație. Poezia, satira, viziunea robustă – dar niciodată deprimantă – toate acestea într-o lume de poveste care însă are corespondent în adevăr, dau „Povestii” frumusețe și vitalitate care nu vor înceta niciodată să emoționeze.
Problema succesiunii pe care o pune, în felul său, degradarea, și printr-o criză renașterea cu participarea tuturor, este mișcarea de reciclare care promovează mai departe viața și istoria. Și pentru că Delta se simțea profund grecoaică, „Povestea” ei este un imn pentru Grecia.
Niciunul dintre personajele „Povestii” nu este numai bun sau numai rău. De aceea, în multe puncte, evoluția mitului merge spre bine datorită defectelor oamenilor, și nu datorită calităților. Aceste elemente le-am valorificat, cu libertatea pe care o cere evident teatralitatea unui text pentru scenă.
Îi mulțumesc călduros doamnelor Melas și Mavrogordatos, fiicele P. Delta, care mi-au dat permisiunea să adaptez „Povestea” și au aprobat forma sa teatrală.
