Un dialog care examinează origine, funcția și posibilitățile limbajului. Limbajul ca creație naturală sau ca operă a spiritului uman. Latura filozofică a nomenclaturii, relația dintre formele lingvistice vechi și moderne, conexiunea între cunoașterea „numele” și cunoașterea realității.

Platon s-a născut în 427 î.Hr., fiu al unei familii influente din Atena. A primit o educație aleasă și a învățat despre curentele filozofice grecești. Cu toate acestea, ceea ce a format în mod decisiv structura lui morală și spirituală a fost Socrate, cu viața, filosofia și moartea sa. Marele filozof a fost motivul pentru care tânărul Platon s-a orientat spre filozofie, iar conceptul socratic a fost baza pentru crearea ulterioarei teorii platonice a Ideilor.

Platon l-a interpretat profund pe Socrate ca om și dascăl și a surprins personalitatea sa în multe din lucrările sale. A călătorit în Egipt, Cirena și Marea Grecie, unde a încercat, fără succes, să aplice principiile sale politice în organizarea orașelor grecești din Sicilia. În 387 î.Hr. a fondat la Atena Academia, un centru renumit al filozofiei și Muzelor, care a durat aproape zece secole, până în vremurile lui Iustinian.

Platon s-a dedicat până la moartea sa (348 î.Hr.) învățăturii și scrierii. Lucrările sale, care sunt toate păstrate, au fost clasificate de Thrasyllus în nouă tetralogii. Aproape toate aparțin genului dialogului, cu ajutorul căruia Platon s-a evidențiat, pe lângă faptul că este un filozof de frunte, ca un adevărat poet.

Învățătura sa izvorăște din dogmele gândirii grecești, din Orfism, filosofia pitagoreică și ionică și, bineînțeles, din discursul socratic, și se conturează, în cele din urmă, ca o creație personală a lui Platon, într-un colosal sistem filozofic. Filozofia sa - morală, ontologică, politică - este fundamentul idealismului universal și a influențat, poate mai mult decât oricine altcineva, gândirea tuturor timpurilor.

[Fragment dintr-un text de prezentare a editorului sau a ediției]