Dialogul lui Platon despre suflet. Ultimele momente ale lui Socrate și atitudinea sa senină cu puțin înainte de moarte. Discuția și argumentele pentru nemurirea sufletului.

Platon s-a născut în 427 î.Hr., descendent al unei familii de renume ateniene. A primit o educație deosebită și a cunoscut curentele filosofice grecești. Totuși, ceea ce a modelat decisiv natura sa morală și spirituală a fost Socrate, cu viața, filosofia și moartea sa. Marele filosof a fost cauza pentru care tânărul Platon s-a îndreptat spre filosofie, iar conceptul socratic a constituit baza pentru crearea ulterioră a teoriei platonice a Ideilor.

Platon a interpretat profund pe Socrate ca om și dascăl și a înfățișat personalitatea sa în multe dintre lucrările sale. A călătorit în Egipt, Cyrenaica și Marea Grecie, unde a încercat, fără succes, să-și aplice principiile politice în organizarea orașelor grecești din Sicilia.

În 387 î.Hr. a fondat în Atena Academia, un cunoscut centru al filosofiei și muzelor, care a existat aproape zece secole, până în vremurile lui Iustinian. Platon s-a dedicat până la moartea sa (348 î.Hr.) predării și scrierii. Lucrările sale, care s-au păstrat toate, au fost clasificate de Thrasyllus în nouă tetralogii. Aproape toate aparțin genului dialogului, cu care Platon s-a evidențiat, pe lângă faptul că este un filosof de top, și ca un adevărat poet.

Învățătura sa își are originea în dogmele gândirii grecești, în Orfism, în filosofia pitagoreică și ionică și, desigur, în cuvântul socratic, și se conturează, în final, ca o creație personală a lui Platon, într-un sistem filosofic colosal. Filosofia sa - morală, ontologică, politică - este temelia idealismului mondial și a influențat mai mult decât oricine altcineva gândirea tuturor epocilor.