Dialog între Socrate și Phaidros despre natura iubirii, arta retoricii ca o capacitate de a răspunde la pretenții științifice și nemurirea sufletului. Mitul despre originea scrierii.

Platon s-a născut în 427 î.Hr., într-o familie proeminentă a Atenei. A primit o educație deosebită și a fost marcat de curentele filozofice grecești. Totuși, ceea ce i-a modelat în mod decisiv natura morală și spirituală a fost Socrate, prin viața, filosofia și moartea sa. Marele filozof a fost motivul pentru care tânărul Platon s-a îndreptat spre filozofie, iar noțiunea socratică a constituit baza pentru crearea ulterioarei teorii platonice a Ideilor.

Platon l-a interpretat profund pe Socrate ca om și dascăl și a redat personalitatea sa în multe din lucrările sale. A călătorit în Egipt, Cirena și Grecia Mare, unde a încercat, fără succes, să își aplice principiile politice în organizarea orașelor grecești din Sicilia.

În 387 î.Hr. a fondat la Atena Academia, un renumit centru al filozofiei și muzelor, care a dăinuit aproape zece secole, până în epoca lui Iustinian. Platon s-a dedicat învățării și scrisului până la moartea sa (348 î.Hr). Lucrările sale, care sunt toate păstrate, au fost clasificate de Thrasylus în nouă tetralogii.

Majoritatea aparțin genului dialogului, prin care Platon s-a evidențiat, pe lângă faptul că a fost un filozof de seamă, și ca un adevărat poet. Învățătura sa izvorăște din dogmele gândirii grecești, din Orfism, Pythagorism și filozofia ionic, și, desigur, din cuvântul socratic, și se conturează, în cele din urmă, ca o creație personală a lui Platon, într-un colosal sistem filozofic.

Filozofia sa - morală, ontologică, politică - este temelia idealismului mondial și a influențat poate mai mult decât oricine altcineva gândirea tuturor timpurilor. [Fragment dintr-un text de prezentare al editorului sau al ediției]