La "Don Giovanni", chiar și din titlu, încercările vechilor așteptări și certitudini despre literatură încearcă din nou să fie subminate (ar fi interesant să se exploreze când nu au fost subminate).

Gheorghe Coropuli urmează o tendință internatională post-romanescă (nu vom spune încă direcția), încercând să dezbrace caracterul literar utilizând metode și forme literare - și mai ales cele mai stricte și tradiționale.

Această comportare schizofrenică (care adesea dă impresia că este mai degrabă o interpretare sau o reprezentare decât o scriere) lasă, din fericire, cititorul neinfluențat, care, în cele din urmă, și dacă și-a propus să termine cartea, rămâne cu beneficiul lecturii unor poeme frumoase, extrem de clasice (;), plăcute.

Cu certitudinea că autorul nu va repeta această încercare, iar literatura nu se lasă deloc intimidată de provocările de natură evident romantică și complexă.

Și ce a mai amenințat literatura vreodată, în afară de propria sa, paradoxal de salvatoare, conștiință de sine?

ARIS BERLIS (Din prezentarea de pe spatele copertei a cărții)