O casă de țară cu cea mai frumoasă livadă de cireși din zonă este pe punctul de a da faliment și de a se prăbuși.

Proprietarii de clasă mijlocie, aproape indiferenți, nu fac nimic pentru a o salva de la vânzare. Își pierd casa ancestrală iubită și tot ce pot face este să o privească și să-și amintească... Retrăind amintirile din copilărie, tânjind după momentele plăcute de odinioară, dansând, râzând, flirtând...

Nimic nu îi face să regrete decizia lor, chiar și atunci când aud topoarele lovind puternic și tăind cireșii lor iubiți. Anton Cehov, prin opera sa, descrie decăderea constantă a vieții de zi cu zi în Rusia secolului XX, dar oferă o notă de speranță pentru viitor și face o predicție exactă a revoluției care a urmat.

"Livada de vișini", cea mai mare realizare a mișcării naturaliste în teatrul modern, este ultima piesă a lui Cehov. A fost scrisă și revizuită când autorul era grav bolnav și forțat de tuberculoză să trăiască în climatul mai blând din Ialta, pe Marea Neagră, la aproximativ șapte sute de mile de Moscova. [...]

În ciuda gestației lente a operei, progresul lui Cehov în dramaturgia "Livezii de vișini" presupune o încredere absolută în ceea ce făcea. Merită menționată schimbarea decorului de la un act la altul, mișcarea de la casă la exterior, la moșie (s-ar putea spune, la oraș, care se conturează la orizont) și înapoi la casă; și în interiorul casei, de la camera amintirilor tandre, camera copiilor, la alte camere, mai neutre, și înapoi la camera copiilor. Alături de aceste schimbări vizibile, Cehov utilizează tema vremii și a anotimpurilor, trecând de la răceala primăverii, care anunță căldura verii, la răceala toamnei, care prevestește iarna. Aici, lirismul din "Pescărușul" reapare în scrierile dramatice ale lui Cehov. [...]

(fragment din textul: J. L. Styan, "Livada de vișini", din cartea sa "Cehov în spectacol", Cambridge University Press, 1971)