Cine părinte nu vrea să aibă relații bune cu copiii săi? Cine preferă să transforme casa sa într-o cazarmă și să emită ordine în fiecare zi? Cine acceptă, de bună voie, să fie manevrat de copiii săi?

Dar: care părinte a învățat să deosebească fapta de făptaș? Cine l-a învățat să-și recunoască greșelile în fața copiilor săi, fără să simtă că i se diminuează valoarea? Cine a crescut cu percepția că nu există „oameni buni” care fac doar „fapte bune”, sau „oameni răi” care fac doar „fapte rele”? Că „binele” și „răul” sunt componente ale naturii umane?

Toți părinții au intenții bune, dar nu au avut niciodată echipamentele educației democratice.

[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]