Tela cunoștea pe de rost fiecare obiect din cutia de bijuterii a mamei sale: o fundă de catifea atent împăturită cu margini aurii, cercei roșii ca focul, o sticluță de argint pătat despre care mama ei pretindea că ar conține lacrimi de îngeri, un medalion de fildeș care nu se deschidea, o brățară neagră care părea mai degrabă să aparțină mâinii unei vrăjitoare decât încheieturii elegante a mamei sale. Singurul obiect pe care Tela nu-l atingea niciodată era săculețul gri-închis care mirosea a frunze mucegăite și cimitir. Ține departe spiridușii, îi spusese odată mama ei în glumă. Ținea departe, de asemenea, și pe Tela. Dar astăzi, micuțul săculeț urât tremura, atrăgând-o pe Tela spre el. Într-o clipă părea un mănunchi de mucegai și mirosea a putreziciune. După o secundă, în locul lui se afla un pachet de cărți de joc strălucitor, legat cu o panglică subțire de satin. Apoi, într-o clipă, devenea din nou săculețul urât înainte să se transforme iar în pachetul de cărți. Renunțând la jocul ei, Tela a apucat repede panglica de mătase și a ridicat pachetul de cărți din cutie. Acesta a încetat imediat să se mai transforme.