Domnul Rotbertus examinează mai întâi cum stau lucrurile într-o țară unde posesia pământului și a capitalului nu sunt separate și ajunge la concluzia importantă că renta (prin care înțelege toată supra valoarea) este egală doar cu munca neplătită sau cu cantitatea de produse, cu ajutorul cărora aceasta este reprezentată.

În primul rând, trebuie menționat că Rotbertus se referă doar la creșterea supra valorii relative, adică la creșterea supra valorii, în măsura în care aceasta provine din creșterea productivității muncii și nu din creșterea supra valorii, care provine din prelungirea zilei de muncă.

Desigur, orice supra valoare absolută este, într-un anumit sens, relativă. Munca trebuie să fie suficient de productivă, astfel încât muncitorul să nu aibă nevoie de tot timpul său pentru a se întreține. De acolo încolo, însă, începe diferența. În plus, dacă la început munca este puțin productivă, atunci nevoile sunt la cel mai simplu nivel (așa cum este cazul sclavului), iar propriii stăpâni nu trăiesc cu mult mai bine decât servitorii.

Productivitatea relativă a muncii, care este necesară pentru a crea un consumator de profit, un parazitar, este foarte mică. Dacă acționăm undeva cu un procent ridicat de profit, acolo unde munca este încă foarte puțin productivă, unde nu sunt utilizate mașinile, diviziunea muncii etc., aceasta o vom găsi doar, fie așa cum este în India parțial, deoarece nevoile muncitorului sunt absolut reduse, iar muncitorul însuși este atât de apăsat încât cade chiar mai jos de acest nivel mizerabil al nevoilor, fie, parțial, deoarece productivitatea scăzută a muncii este identică cu dimensiunile reduse ale capitalului fix în raport cu partea de capital cheltuită pentru muncă, sau, ceea ce este același lucru, cu dimensiunile mari ale părții de capital care este cheltuită pentru muncă în raport cu capitalul total, în fine, deoarece timpul de muncă este prelungit extrem de mult.