Alma, puritana tragică a operei, este o fată nefericită, prinsă în rigorile modelelor ascetice ale excesului ei religios. Se teme să înfrunte ororile personale și se zdrobește sub greutatea dorințelor neexprimate.

Nu este întâmplător că Williams plasează temporal opera la începutul secolului XX (1916) și nu în perioada în care a scris-o: chiar și în presupusa Americă liberală, abstinența și ipocrizia epocii victoriane britanice au lăsat o amprentă asupra tuturor anglo-saxonilor.

Așadar, Alma este un exemplu caracteristic și o victimă a demnității lamentabile care guvernează micile societăți închise, în timp ce este, de asemenea, un călău necruțător al visurilor și dorințelor sale. În jurul ei se mișcă și acționează un întreg microunivers în rândul letargiei provinciale, a știrilor lipsite de importanță, a bucuriilor modeste și a tristeții difuze.

Antipod al Almei este tânărul doctor Buchanan, alienat cât și alienant, clasicul masculin al Sudului american, un produs trist care trăiește și reproduce produse triste.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]