În societatea imagistică vocile pesimiste prevăd un viitor sumbru de subordonare a omului algoritmilor, transformarea biologică a acestuia într-o specie nedorită și chiar dispariția sa totală. Pe de altă parte, vocile optimiste proclamă că ne vom adapta treptat la evoluția tehnică, bucurându-ne de beneficiile acesteia, sau că se ivesc o nouă eră pentru specia umană, care, depășind constrângerile biologice, va coloniza în cele din urmă universul împlinindu-și destinul.

Este posibil să rămânem critici atât față de evanghelia transumanistă a unei umanități eliberate și fericite datorită evoluției tehnice, cât și față de profeția sumbră a tehnofobilor, adică distopia unui techno-totalitarism sau a dispariției complete a umanității?

Cum ar putea arăta o artă reflexivă a existenței atunci când, fără efort, cedăm gestionarea alegerilor și luarea deciziilor algoritmilor pentru a ne elibera de povara libertății inflaționiste?

Eseurile acestui volum vizează descrierea formei actuale a societății imagistice și a unor caracteristici ale subiectului imagistic ca nou tip uman prin prisma unui umanism digital. Acesta, ca program de autocunoaștere, investighează ce constituie umanitatea, apărând o autonomie relativă sau, poate, chiar ultima autonomie a omului atât față de algoritmi, cât și față de imaginea digitală a sinelui.