"Vânzătorul de gheață" a fost scris în 1939 - o perioadă extrem de amară pentru O'Neill. Furtuna de război care se profila la orizont l-a tulburat profund.

Mai târziu, într-o mărturisire publică (1956), a spus: "Războiul m-a făcut să înțeleg că îmi bazasem credința pe vechile valori - iar acestea s-au pierdut... E foarte trist, dar astăzi nu mai există valori pentru a susține viața...".

Această agitație este reflectată în "Vânzătorul de gheață" - această "construcție impunătoare pe care a ridicat-o Marea Deznădejde", așa cum a numit-o John Gassner. Scriind-o, O'Neill a renunțat la experimentele formale care odinioară îl fascinau - de la expresionismul "Împăratului Jones" până la măștile "Marelui Dumnezeu Brown" și până la Orestia freudiană "Jalea se potrivește cu Electra".

S-a întors la realismul primelor sale lucrări și a apelat la mina amintirilor sale, aproape treizeci de ani în urmă - când, tânăr marinar și "aventurier", frecventa barurile din Downtown, din cartierele populare ale New York-ului.