Lucrarea Colecție începe ca o poveste polițistă convențională. Avem două spații, două camere și două perechi de persoane, în care un membru al fiecărei perechi reprezintă o amenințare la adresa păcii celeilalte perechi. Cele patru personaje sunt prezentate legate între ele prin interdependențe emoționale. Diferitele versiuni ale acelorași incident care fiecare dintre ei le prezintă pot fi adevărate, pot fi o distorsionare a adevărului sau pot fi chiar minciuni.

Oboseala, fanteziile, dorințele conștiente și inconștiente ale unei perechi ies la suprafață din cauza Iubitorului femeii, a cărui prezență le dezvăluie profunda lor solitudine. Pinter ne refuză spectatorului ceea ce cerem din filmele cu James Bond: mitul, acțiunea exterioară. Refuză să dezvolte, sau cel puțin să ne expună, subiectul operei sale. Și acest lucru îi enervează pe unii, pe alții îi face să simtă o lipsă de competență a autorului, iar pe alții îi bucură.

Însă, Pinter nu ne refuză intrigile pentru că nu este capabil să construiască o intrigă. O ascunde sau o ignoră, pentru a ne determina să ne uităm spre altceva. Cu noua abordare a teatrului, mitul poate fi dăunător, deoarece poate să ne distragă, să ne preocupe, și astfel să nu vedem ceea ce autorul vrea să vedem. Reacțiile spectatorului: se simte stânjenit. Crede că nu înțelege lucrarea și, în consecință, își atribuie fie responsabilitatea autorului, fie își impută sieși o inteligență scăzută.