„Am studiat adesea, în cărțile mele, rolul activ al idealului în viața popoarelor. Cu toate acestea, trebuie să revin asupra acestui subiect, deoarece acest moment este caracterizat în cea mai mare parte ca o luptă între idealuri opuse. Și, într-adevăr, în fața vechilor idealuri religioase și politice ale căror putere s-a estompat, se ridică noi idealuri care merită să le înlocuiască.

Istoria ne învață că un popor, atâta vreme cât nu are sentimente și interese comune, credințe comune, nu este decât un amalgam de indivizi, fără durabilitate și fără putere. Unirea unei triburi, care reprezintă tranziția sa din starea barbară în civilizație, este completată de acceptarea unui ideal comun. Cuceririle întâmplătoare nu o substituie.

Idealurile capabile să unească sufletul unui popor sunt de diferite naturi: religia Romei, cultul lui Allah, speranța în rai etc. Ca mijloc de acțiune, eficiența lor este aceeași atâta timp cât îi cuceresc pe oameni. Cu un ideal care acționează asupra sufletelor, un popor prosperă. Decadența sa începe atunci când acesta slăbește. Puterea Romei datează din perioada în care romanii au încetat să mai respecte instituțiile și zeii lor…”

Gustav Le Bon, 1923 Reprint al ediției din 1945.