În acest volum, prezentăm cele trei cele mai importante, clasice deja, abordări psihanalitice asupra singurătății, care sunt completate de două studii mai recente ce explorează posibilele beneficii ale singurătății din perspectiva psihanalizei, spiritualității și psihologiei sociale.

În ultimii ani, tot mai mulți, fie ei oameni de știință sau nu, susțin că singurătatea, alături de depresie, se va transforma în curând în mari epidemii ale secolului XXI. Fenomenul singurătății a preocupat intens, de-a lungul veacurilor, arta, filozofia și literatura, iar în zilele noastre, științele sociale, în special sociologia aplicată.

În contrast cu ce s-ar aștepta, nu există multe studii din partea psihologilor, psihiatriilor și psihoterapeuților care se ocupă de sănătatea mintală, majoritatea dintre ei concentrându-se și subliniind patologia și consecințele dureroase ale singurătății. Ca un contrapunct, însă, există studii, cum ar fi cele ale renumitului psihanalist Donald Winnicott, care se referă la capacitatea individului de a rămâne singur, considerând că această capacitate este unul dintre cele mai importante semne ale maturității în dezvoltarea emoțională și contribuie la independența și creativitatea omului.