Peste patru ani au trecut de când a început Marea Recesiune, în 2007. Aproximativ 24.000.000 de americani sunt șomeri sau subangajați și, cu rata actuală de creare a locurilor de muncă, până la sfârșitul decadelor nu ne vom întoarce la nivelurile normale de angajare. Situația este tragică. Trebuie să o acceptăm? "Nu!" este răspunsul pe care îl oferă economistul premiat cu Nobel, Paul Krugman, la acest apel la acțiune.
Ne-am mai aflat în această situație și știm ce trebuie să facem; singurul lucru care ne lipsește este voința politică. Krugman ne prezintă criza financiară care a fost catalizatorul celei mai mari răsturnări în scădere a economiei după Marea Recesiune din anii '30, precum și eforturile care au fost depuse până acum pentru a o aborda.
Cât de mult ar trebui să ne îngrijoreze inflația? Despre deficit? Despre dereglementarea instituțiilor financiare? Ca un boxer care se eschivează în ring, Krugman abordează aceste probleme - și încă multe altele - pe rând, atacând frontal și demolând orice posibilă obiecție, până când îi încolțește pe adversarii săi în colț, pregătit să-i pună la podea.
Calea pe care trebuie să o urmăm este clară. Prioritatea noastră trebuie să fie întoarcerea la dezvoltare. Fiecare zi pe care o petrecem cu un nivel de producție sub cel normal amplifică pierderile economice astronomice cauzate de recesiune. Ceea ce este necesar pentru o recuperare rapidă și puternică este exact ceea ce a fost necesar și în crizele anterioare: creșterea imediată a cheltuielilor guvernamentale, astfel încât economia să revină pe linia de plutire. O datorăm nu doar șomerilor, despre care Krugman scrie cu atâta elocință, ci și tuturor celor afectați de această tragedie: sfârșitul recesiunii acum!
