Asta ce-mi place este și singurătatea mea. Nu se apropie nimeni. De ani de zile îmi petrec orele în compania unor mari fresce pe jumătate șterse, imagini vechi dar încă proaspete din buzele celor care le-au îmbrățișat, femei ale tăcerii și ale veșmântului scurt care păzesc cutia cu diamantele oceanului.

Nu se apropie nimeni. Dacă nu aș avea ceva foarte puternic și totodată inocent care să mă susțină, cum ar fi mentă și lujerii care prosperă pe balconul meu, aș fi murit de foame. Atât de departe sunt de lucruri, atât de aproape de bătăile lor de inimă ascunse.

(. . .) [Extrase din textul de prezentare al editorului sau al publicării]