Americanul Stephen Crane (1871-1900), reporter activ la New York, cu un spirit neliniștit și un soi de aventurier, a stârnit senzație în America când a publicat în 1893 Semnul Roșu al Curajului, un roman de război care astăzi este considerat clasic.

Câțiva ani mai târziu, Crane, după ce a supraviețuit unui naufragiu în largul Cubei, a solicitat și a ajuns în Grecia tulburată din 1897 pentru a acoperi războiul cu Turcia ca corespondență a renumitei pe atunci New York Journal. Bazându-se în mare parte pe experiența sa de pe prima linie a frontului, a scris acest roman, unde cititorii vor întâlni pe Rufus Coleman, redactorul-șef al suplimentului de duminică al unui ziar din New York, o figură inspirată de autorul însuși, care va cere să participe la războiul greco-turc din cauza plictiselii de la conducerea redacției, dar mai ales pentru a-și găsi iubita, Marjorie.

Ultima se află cu familia ei în Grecia, într-o călătorie organizată de tatăl ei arheolog – și fost profesor al lui Coleman la universitate. Prima linie este, în primul rând, o poveste de dragoste – o poveste de dragoste oarecum sinuoză. Adevărata luptă se desfășoară în inima eroului sau/și între el și iubita sa, pe care o dispută cu nesăbuită pasiune, dar și cu un egoism terifiant, neclintit, inflexibil, până „la ultima picătură de sânge”.

Romanul prezintă clar un interes grecesc. Un yankee pe frontul din Epir în 1897 nu ne-ar putea fi indiferent. Un străin, care cu privirea sa detașată observă Atena acoperită de praf a sfârșitului secolului al XIX-lea, cu conforturile sale rudimentare, trenurile care ajung la destinație după un secol, grecii înșiși care strigă și bârfește neîncetat, care se laudă cu totul și mint la cea mai mică ocazie, care se fălesc de îndată ce un străin le acordă o atenție minimă, dar care sunt dispuși să ajute chiar și în cele mai dificile circumstanțe.

Cu alte cuvinte, imaginea generală a grecilor nu este deloc lăudabilă – și cum ar putea fi în Grecia anului 1897? Și, mai ales, în contextul unei înfrângeri naționale rușinoase? Se salvează doar frumusețea naturală a țării și, desigur, gloria vechii sale tradiții.

EXTRACT DIN EPILOGUL LUI ILIA MAGLINI