Scopul vieții noastre nu este mizeria. Există nenumărate lucruri mai frumoase decât această prezență statuară a epocii de odinioară. Scopul vieții noastre este iubirea. Scopul vieții noastre este masa noastră nesfârșită. Scopul vieții noastre este acceptarea folositoare a vieții noastre și a fiecărei dorințe a noastre în orice loc, în fiecare moment, în orice incitare arzătoare a celor existente. Scopul vieții noastre este pielea marcată a existenței noastre.

(Trandafiri la fereastră) Higgsianul, o colecție de 63 de poeme în proză, este prima lucrare publicată a lui Andreas Empirikos. A fost tipărită în 200 de exemplare numerotate de editura Kastalia, în martie 1935, la Atena, cu 11 ani după Manifestul suprarealismului lui André Breton la Paris. Cu puțin înainte, pe 25 ianuarie 1935, Empirikos a susținut o conferință intitulată "Despre suprarealism" la Clubul Artelor. Empirikos cunoaște cercul suprarealist și este inițiat în tehnica scrierii automate în jurul anului 1929.

Higgsianul reprezintă o carte unică în producția poetică neo-ellenică. Niciun poet înainte și niciunul după, nu a reușit să creeze o carte atât de eretică, atât de criptică și "inexplicabilă", care, totuși, s-a epuizat repede, "nu din interes, ci pentru că a fost considerată o carte scandaloasă, scrisă de un nebun", așa cum își amintește însuși poetul.

Fără semne de punctuație, cu o limbă în principal literară și sofisticată, cu fraze interminabile, cu o sintaxă impecabilă dar fără un fir logic evident, Higgsianul răspunde cerințelor asocierii libere și ale scrierii automate pe care le-a decretat André Breton și gașca sa. Totuși, ar fi greu să susții convingător că poeziile din Higgsianul au fost compuse "automat" sau "aleatoriu", în ciuda faptului că însuși Empirikos afirmă că aceste poezii nu se dezvoltă întotdeauna "în limitele conștiente".

Rețeta nu va fi repetată, însă acest experiment a reușit să scoată în evidență cel mai autentic text al suprarealismului grec.