Solicitarea lui Goldoni pentru reînnoirea comediei italiene își găsește o expresie clară și în comedia „Dublurile din Veneția”. Utilizarea motivului asemănării este foarte îndrăgită de scriitorii scenariilor din Commedia dell'Arte.
Personaje deghizate care, la sfârșitul piesei, se dovedesc a fi frați, copii pierduți în naufragii se regăsesc în episoade pline de neînțelegeri, bazate pe faptul că spectatorii știu ceea ce rolurile nu cunosc în momentul neînțelegerii; aceasta este cea mai încercată metodă pentru comedia europeană.
Însă, dincolo de posibilitatea de a dezvolta o intrigă plină de surprize, motivul asemănării a constituit un truc clasic pentru improvizația actorilor din Commedia, care erau obișnuiți să joace toate rolurile, standardizate de o îndelungată tradiție, cu măști și cu șiretlicuri recognoscibile pentru spectatori.
În „Dublurile”, Goldoni, așa cum face și în alte lucrări, elimină trucurile și definește o nouă utilizare a rolurilor, care, deși sunt cunoscute din trecut, sunt prezentate printr-o nouă perspectivă ce tinde să răstoarne orice imagine prestabilită a teatrului pe care spectatorii contemporani au format-o.
Solicitarea pentru reînnoirea scrierii teatrale este împlinită prin opera lui Goldoni, dar în același timp se naște și o nouă solicitare, care trebuie să fie acum satisfăcută de practica teatrală.
