Întrebările și nelămuririle care copleșesc mintea omului, în timp ce studiază textele biblice, caută de secole, cu anxietate și persistență, răspunsuri la întrebări precum: Ce Dumnezeu este acesta care urmărește două dintre creațiile sale slabe, pe Adam și Eva, și condamnă rasa umană la o pedeapsă eternă pentru o simplă încălcare a neascultării?

Ce fel de creație este aceasta, a cărei descriere provoacă vehement bunul simț prin absurditățile și incoerențele sale? Ce fel de patriarhi spirituali sunt toți acești - așa cum sunt conturați - eroi dezgustători și imorali din poveștile biblice?

Este deci absolut logic ca nimeni să nu poată crede într-un Dumnezeu tiranic, nedrept, favorizant, exploatator, într-un Dumnezeu care nu inspiră decât iubire și dreptate prin deciziile, intervențiile și faptele sale.

Însă înțelegerea mesajului biblic galopază pe calul înaripat al Cunoașterii Pierdute, care de-a lungul secolelor a fost interzisă, distorsionată și denaturată din interes, intoleranță și meschinărie.

Ignoranța și frica au condus religia la construirea unei Babele a tipocrației, unde turma are dreptul la binecuvântare doar atunci când se conformă unor reguli stricte de comportament exterior. Biserica prosperă fără îndoială. La fel și curtea ei. Însă anxietatea omului crește.

"Binecuvântările" pe care le primește - sau chiar le răscumpără - nu îl eliberează. Cunoașterea pierdută a Bibliei încearcă să ridice vălul simbolurilor ancestrale și să conducă căutătorul Adevărului la descoperirea misterului. Unui mister care se referă la scopul existenței sale și la parcursul său evolutiv.