Dialog care abordează problema plăcerii. Care este binele suprem, plăcerea sau înțelepciunea? Definirea metodei dialectice. Analiză psihologică a diferitelor tipuri de plăcere. Plăcerea adevărată și falsă. Plăcerea ca scop. Viața fericită, un mod de viață mixt.

Platon s-a născut în 427 î.Hr., provenind dintr-o familie însemnată a Atenei. A primit o educație deosebită și a cunoscut curentele filosofice grecești. Cu toate acestea, ceea ce a modelat în mod decisiv natura sa morală și spirituală a fost Socrate, cu viața, filosofia și moartea sa. Marele filozof a fost motivul pentru care tânărul Platon s-a îndreptat spre filosofie, iar noțiunile socratice au servit drept bază pentru crearea ulterioarei teorii platonice a Ideilor.

Platon a interpretat profund personalitatea lui Socrate ca om și educator și a reflectat personalitatea sa în multe dintre lucrările sale. A călătorit în Egipt, Cyrene și Marea Grecie, unde a încercat, fără succes, să aplice principiile politice în organizarea orașelor grecești din Sicilia. În 387 î.Hr. a fondat la Atena Academia, un celebru centru al filosofiei și Muzelor, care a dăinuit aproape zece secole, până în vremurile lui Iustinian.

Platon s-a dedicat până la moartea sa (348 î.Hr.) învățării și scrierii. Lucrările sale, care toate s-au păstrat, au fost clasificate de Thrasyllus în nouă tetralogii. Aproape toate aparțin genului dialogului, cu ajutorul căruia Platon s-a evidențiat, pe lângă faptul că a fost un filozof de frunte, și ca un adevărat poet. Învățătura sa izvorește din dogmele gândirii grecești, din Orfism, Pythagoreanism și filosofia ionic și, bineînțeles, din cuvântul socratic, și se conturează, în final, ca o creație personală a lui Platon, într-un colosal sistem filosofic.

Filosofia sa - etică, ontologică, politică - este fundamentul idealismului mondial și a influențat poate mai mult decât oricine altcineva gândirea tuturor vremurilor.