După captivitatea babiloniană, poporul lui Dumnezeu se află într-o confuzie generală, cu rearanjări și confruntări interne. În această situație, întrebarea teologică principală la care Trito-Isaia este chemat să răspundă este când va veni mântuirea promisă a poporului lui Israel, așa cum a fost prezisă în Deutero-Isaia, care încă nu a venit. Profețiile relevante ale lui Deutero-Isaia nu s-au împlinit. Astfel, Trito-Isaia folosește schema clasică "păcat-pocăință-mântuire", având ca scop final reglementarea problemelor comunității post-exilice în domeniul religios, de închinare și social. Reconstrucția comunității se bazează pe justiție socială, revigorarea religioasă și de închinare, motiv pentru care profetul abordează probleme cruciale precum păcatul, dreptatea, justiția, închinarea, postul, sacrificiul, respectarea Sabatului, Templul și Yahweh, Sionul și Yahweh, națiunile și Yahweh, universalitatea lui Yahweh. Sionul și Ierusalimul joacă un rol teologic fundamental în Trito-Isaia. Un nou lume va apărea bazată pe Sionul transformat. Viitorul poporului Sionului, printr-un nou exod, va fi o eră de lumină, pace și prosperitate. Profetul subliniază că Yahweh este singurul Dumnezeu și El reglementează creația, istoria și evenimentele. În acest context, națiunile care acum L-au cunoscut și s-au apropiat de Yahweh vor fi egale cu evreii și vor participa în termenii Legământului.