Pe 5 mai, puțin înainte de prânz, un tanc american uriaș, îmbâcsit și marcat de război, a dărâmat poarta de la Mauthausen și a intrat în incintă. Iar acest tanc trimis de Dumnezeu al libertății era, se spune, unul dintre numeroasele și neînvinsle ale celei de-a unsprezecea brigăzi de tancuri a celei de-a treia armate americane, condusă de un mare general pe nume George Patton!...

Ce cuvinte frumoase, ce știri cerești... Războinicii noștri ne priveau perplex, mândri, îngrijorați... Bine că au rămas acolo sus, pe spinarea tancului. S-au salvat din atâtea bătălii. Din bucuria noastră nu s-ar fi salvat. Urlam, ne sfâșiam hainele, ne agitam ca niște demonizați. Ne înghesuim, ne călcăm în picioare, pentru a ajunge aproape de tanc. Mulți cădeau peste el și sărutau fiarele îmbâcsite, iar alții își loveau capul și plângeau.

[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]