Alcibiade, în fața lui Socrate, a încercat să-l seducă, dorind să-l transforme într-un instrument, supus dorinței sale, obiectul bun.

Socrate, după cum se pare, poartă în el obiectul bun. Nu este decât învelișul a ceea ce constituie obiectul dorinței. Alcibiade dorește să arate că Socrate este, în raport cu el, sclavul dorinței sale. Această dorință a lui Socrate, deși îi era cunoscută, voia să o vadă manifestată, pentru a ști că celălalt, obiectul dorinței, se află sub puterea lui.

Totuși, eșecul lui Alcibiade de a finaliza această încercare îi umple inima de rușine și conferă cuvintelor sale o gravitate aparte. Se dezvăluie cel mai scandalos secret, ultimul motiv al dorinței, pe care tindem întotdeauna să-l ascundem, în dragoste - scopul lui este căderea Celuilalt.

(Fragment din capitolul XII)