Inițial, instituția Părintelui era legată de viața monahală. Fiecare novice călugăr, în calitate de „subordonat”, avea Părintele său, adică un călugăr mai în vârstă, experimentat și înțelept, care îl ghida în viața ascetică. Lui îi datora ascultare absolută.
În ultimele decenii, termenul Părinte este folosit și cu un înțeles diferit față de cel de mai sus. Pentru că a fost atribuit călugărilor sau ieromonahilor ale căror influență spirituală s-a extins la creștini din afara Mănăstirilor sau Schiturilor lor. Chiar și la preoții căsătoriți, al căror stil de viață devotat, activitatea și darurile au fost acceptate și admirate de turma lor.
În această serie, viața unei astfel de persoane este condensată în câteva pagini ale fiecărui număr, astfel încât cititorul să înțeleagă ce anume îl plasează în rândul „Părinților Contemporani”.
[Fragment din textul de pe coperta ediției]
