Axul rutier mare pe care l-au construit romanii pentru a uni Adriatica cu Marea Marmara și Marea Neagră a fost în mare măsură afectat de migrarea slavilor spre sudul Balcanilor (secolele 7-9). A recâștigat funcționalitatea în secolul al 14-lea, în timpul expansiunii otomanilor în sud-estul Europei.

Ultimii s-au interesat imediat să-și impună controlul asupra acestei importante artere rutiere. În perioada stăpânirii otomane și până la sfârșitul secolului al 16-lea, Drumul Egnat se folosea pentru marșurile trupelor, pentru transportul mărfurilor și chiar pentru circulația curentelor religioase și culturale.

Întrucât orașul Salonic a fost principalul nod de pe Drumul Egnat, multe dintre lucrări sunt dedicate acestui oraș. Volumul include anunțurile făcute la cea de-a Doua Conferință Internațională de Turcologie, organizată de Institutul de Studii Mediteraneene în ianuarie 1994.