Herodot, „Părintele Istoriei”, a fost un produs al Greciei din secolul al V-lea î.Hr. Acea perioadă a fost una de iluminare, când natura putea fi percepută ca fiind separată de religie, rezultând în speculații neîngrădite cu privire la cauzele fenomenelor naturale.

În același timp, credința în zei a persistat, iar opinia populară atribuia procesele naturii cauzelor divine. Scrierile lui Herodot prezintă influența duală a acestor credințe tradiționale și a unui spirit progresist de cercetare.

Această studiu își propune să descopere viziunea lui Herodot referitoare la natură și evenimentele naturale, inclusiv la fenomene biologice neobișnuite, cum ar fi Fenixul, furnicile gigant care sapă din India și miticii Hiperborei.

O examinare a acestei metodologii și a amploarei cunoștințelor sale geografice ne permite să stabilim criteriile sale pentru credință și să înțelegem conceptul său despre „natural”. În plus, prezentarea sa a fenomenelor fizice (cum ar fi cutremurele și eclipsa solară), ca fiind „naturale” sau „supra-naturale” - o dualitate care fusese interpretată anterior ca o incertitudine din partea sa - se dovedește a fi consistentă și deliberată, iar criteriul practicii sale este stabilit.