A mers printre noi în Omonia, în centrul Atenei, în cel mai aglomerat loc al orașului. „Acolo unde m-a adus Dumnezeu”, la Policlinica Atenei, în mijlocul durerii cauzate de boli și de moarte. Treizeci și trei de ani „ca o singură zi”! Neobservat de cei mulți. Profesorul de Medicină K. Alivizatos i-a spus: „Părinte, nu te-am văzut, nu te-am cunoscut. Vai, vai, vai, să te avem atâția ani și să nu te cunoaștem!” Din deșertul greu accesibil al Kausokaliviilor, Dumnezeu l-a trimis în lume, la „oile Sale pierdute”, la noi! În casele de toleranță a adus – „preotul nostru” – lumina lui Hristos. Voia chiar să meargă să trăiască cu hipioții în Matala, fără, desigur, păcate. „Ceea ce citim în Sinaxare, în Viețile Sfinților și rămânem uimiți, noi le trăiam, se întâmplau lângă noi”. Cuvântul său dulce, profund teologic, poetic, ca un roman. O surpriză continuă. Ne bucurăm de cuvântul său! Darul său uimitor, un caz unic, rodul unei lupte peste măsură. „Semnele vieții sale sfinte, moștenire pentru întreaga noastră generație!” Ni s-a trimis multă lumină în întunericul în care trăim. „Încă nu a ajuns la noi lumina stelei sale. Nu am înțeles încă cuvântul său”. Aerul său spiritual răcoros deja a început să sufle! Mulțimea așteaptă pe Sfântul Porfirie!