A mers printre noi în Omonoia, în centrul Atenei, în cel mai aglomerat loc al orașului. „Acolo unde m-a adus Dumnezeu”, la Poliklinica din Atena, în mijlocul durerii provocate de bolile și moartea. Treizeci și trei de ani „ca o zi”! Neprecizat de mulți. Profesorul de Medicină K. Alivizatos i-a spus: „Părinte, nu te-am văzut, nu te-am cunoscut. Uite, uite, noi să te avem atâția ani și să nu te știm!”

Din sălbăticia aspră a Kausokaliviei, Dumnezeu l-a trimis în lume, la „oașele Sale rătăcite”, la noi! În casele de toleranță a înmânat − „părintele nostru” − lumina lui Hristos. Vrea încă să meargă să trăiască cu hippy-ii în Matala, fără, desigur, păcate. „Cele pe care le citim în Sfintele Sinaxare, în Viețile Sfinților și rămânem uimiți, le trăiam, se întâmplau lângă noi”. Cuvântul său dulce, profund teologic, poetic, ca un roman. O surpriză continuă. Ne bucurăm de cuvântul său!

Minunatul său dar, un caz unic, rod al unei lupte neobișnuite. „Semnele vieții sale sfinte sunt moșteniri pentru întreaga noastră generație”! Ne-a fost trimis multă lumină în întunericul în care trăim. „Nu a ajuns încă lumina stelei lui la noi. Nu am înțeles cuvântul său”. Răcoroasa vânt duhovnicesc a început deja să sufle! Mulți așteaptă pe Sfântul Porfirie!