Citind povestirile lui GP, cititorul tinde să considere că Literatura poate prevala asupra Criminologiei, Sociologiei și, în cele din urmă, asupra politicului, a caracteristicilor autorului.
Poate, după mulți ani de scriere științifică, literatura poate oferi acea libertate de exprimare de care are nevoie o persoană cu o carieră profesională definitivă pentru a-și comunica condensările gândurilor și experiențelor sale. De altfel, este un fenomen obișnuit ca științificii – în special în științele sociale – să se îndrepte spre literatură atunci când consideră că și-au completat contribuția științifică.
Cu toate acestea, cazul lui GP este unul special. Alege povestirea noir pentru a-și exprima multiplele experiențe – amărăciuni (?) din parcursul său în știință și în societate. Așadar, povestirea este o pretext pentru a deschide un dialog-monolog aparte, în care fiecare participant decodifică în felul său mesajele. Acest lucru se întâmplă de altfel aproape întotdeauna cu textele literare și GP îl știe bine și îl manevrează și mai bine.
În totală contrarietate cu romanul polițist clasic, autorul nu încearcă să capteze interesul cititorului în ceea ce privește identitatea criminalului sau a victimei, ci să descrie situații cu tensiuni sociale, politice din trecut sau prezent. În general, persistă o sarcasm blând atât față de făptuitori, cât și față de victime. În cele din urmă, victima, prin stilul aparte al lui GP, ajunge să fie chiar cititorul pe care îl implică emoțional, politic, criminologic.
