Una dintre cele mai puternice, perceptive și influente lucrări de critică din istoria literară occidentală.

În relatarea sa aproape contemporană despre tragedia greacă clasică, Aristotel analizează elementele dramatice ale intrigii, personajelor, limbajului și spectacolului care se combină pentru a produce milă și frică în public și se întreabă de ce derivăm plăcere din acest proces aparent dureros.

Folosind exemple din piesele lui Eschil, Sofocle și Euripide, Poetica a introdus în critica literară concepte centrale precum mimesis ('imitare'), hamartia ('eroare') și katharsis ('purificare').

Aristotel explică modul în care cele mai eficiente tragedii se bazează pe complicație și rezolvare, recunoaștere și răsturnări. Poetica a influențat modul de gândire despre dramă de atunci încoace.

Tradus cu o Introducere și Note de Malcolm Heath.