Studiul de față vine ca o continuare a celui pe care l-am publicat în 2017, intitulat "Platon: Legi - Cartea I. Spre o lectură teologică a Politicii". În această lucrare ne ocupăm de a doua carte a Legilor, pe care o intitulem "Platon: Legi - Cartea II. Fundamentele artistice și estete ale Politicii". Deși în tranziția de la prima la a doua carte consideram că vom opera sub principiul continuității tematicii, pe parcurs am întâlnit surprize. Platon în a doua carte a "Legilor" apare ca un fascinant perturbator al gândirii, ca un revoluționar al ceea ce se considera a fi certitudini și, în final, ca un judecător al sinelui său.

Fără îndoială, este aceeași persoană cu incitantele sale dialectici de periodizare, dar cu alegeri care pun în evidență parcursul spiritului prin prisma unui unghi neîmplinit și ce privește răsturnările ca esență a spiritualității. În timp ce toți s-ar aștepta să evidențieze, după clarele sale deducții teologice din prima carte, măsura obiectivă a dreptului, îl urmărim cum este fascinat de stimulii pe care îi provoacă în raționamentul uman neliniștea artistică și căutarea trecerilor estetice.

Surprizele se succed una după alta. Și, deși într-adevăr își menține bazele fundamentale cu privire la Etică și Politică, totuși le încadrează într-un domeniu meta-etic și, respectiv, meta-politic. Fără îndoială, considerăm că, scriind a doua carte, se confrunta cu dileme explozive și cu mize comprimate.