Părinții mei, Haïm și Eugenia Pardo, au decis să evadeze din ghetou, împreună cu cei trei copii ai lor de 5, 10 și 14 ani. Risc mare, dacă ne-ar fi prins, ne-ar fi executat, pe noi și pe cei care ne ajutau. Și chiar atunci nu știau că scopul final al naziștilor era să ne extermina în Polonia.

Ne-am ascuns în Salonic, într-o casă a cetățenilor creștini, în inima orașului, aproape de sediul german, apărați de un austriac... În ascunzătoarea noastră, am fost eliberați și închisoarea ne-a ținut un an și jumătate, 18 luni întregi, 548 de zile neîncetate de la aprilie 1943 până în octombrie 1944.

Din primele zile am început să scriu un jurnal sub pseudonimul Rula Karakotsou. Numele meu real nu este menționat nicăieri în acest text pentru copii. Ne era frică chiar și să pronunțăm numele nostru.

Cu două moduri își dă seama cineva de „Istorie”. Cu descrierea evenimentelor și cu descrierea vieții de zi cu zi. Așadar, această carte transmite întregul climat al epocii persecuțiilor evreilor din Salonic într-un mod excepțional. Și cu perspectiva „Rulei Karakotsou” de atunci, dar și cu perspectiva, după cincizeci și cinci de ani, a Rozinei Asher-Pardo...