Mișcarea umanistă a fost determinată pentru gândirea occidentală și pentru istoria ideilor și, prin urmare, pentru muzică, revitalizând în același timp interesul pentru lumea antică.

Umanismul renascentist este legat de renașterea spiritului antic la nivel filozofic, cultural și ideologic.

În acest context, umaniștii rămâneau în dubiu, neștiind nimic despre muzica antică. Prin urmare, experimentarea muzicală în recitarea textelor antice cu muzică improprie a început să diferențieze modelul „medieval” al formelor muzico-poetice din secolul al XV-lea.

Tendința tot mai mare de a exprima textul poetic, metri și semnificația acestuia a adus schimbări dramatice în realitatea muzicală a Renașterii, dar și a Barocului.

Monografia aceasta se adresează atât publicului specializat în muzică, cât și unui public cu un interes mai larg pentru Renaștere și ideologia epocii.