Scopul meu în această carte este de a contribui ca discuția despre sistemul de asigurări să se mute de la nivelul individual la cel colectiv. Vreau să evidențiez impactul dezvoltării și macroeconomic al asigurărilor. Acestea au rămas pe marginea analizelor, deși sunt factori extrem de cruciali pentru direcția țării – și a sistemului de asigurări.

Accentul pus pe reglementările specifice ale asigurărilor referitoare la pensii și indiferența față de dimensiunile de dezvoltare, care, de asemenea – dar prin procese diferite – determină venitul, angajarea și nivelul de trai al asiguraților, este același cu a te uita la copac în loc de pădure. Ambele, desigur, au importanță. Totuși, după atâtea intervenții și neintervenții în anii crizei și după atâtea prăbușiri de așteptări, analiza impactului dezvoltării sistemului de asigurări și în special formele interdependenței cu multe probleme cunoscute, dar și noi, se află într-un gol periculos.

Prin urmare, marele provocare în următorii ani nu depinde doar de dacă și cum vom aborda problema sistemului de asigurări. Este despre cum se depășesc concepțiile și strategiile care, până acum, referitor la sistemul de asigurări blochează în totalitate direcția țării spre o traiectorie de dezvoltare mai puternică.

O soluție, dacă va exista, nu va apărea din câteva alte schimbări, precum cele care au fost stabilite în ultimele douăzeci de ani. O soluție este o funcție a unei lanț de politici și a unei înțelegeri diferite a succesiunii problemelor, care se află în afara sistemului de asigurări în sine.

În cursul acestei scrieri, am avut ocazia să mă opresc asupra unei fraze a lui Albert Camus: „Poate că nu are importanță dacă ceea ce face cineva are sens sau nu. Importanță are să vezi doar dacă acestea constituie un răspuns la speranțele oamenilor.” Vorbind despre speranțele oamenilor, ceea ce asigură că nimeni nu le va dezamăgi este onestitatea.

Așadar, parafrazând ușor afirmația lui Keynes, că „o astfel de societate este sclava ideilor unui economist mort”, consider că societatea noastră trebuie să depășească sindromul de a rămâne sclava ideilor moarte ale economistilor vii, politicienilor și multor altora, care influențează direcția sa spre viitor.