Ritsos a fost un poet care a trăit în vremuri haotice, dar palpitante, și, asemenea lui Odysseus, a fost predestinat de zei să ia calea scenică spre casă. Sunt impresionat de lățimea integratoare a privirii lui și de procesul minții sale care a fost capabil să facă distincția între realitate și reprezentarea acesteia... și, de asemenea, de memoria senzorială în lucrurile pe care le proiecta – lucruri pierdute – dar totuși lucruri de care trebuie să ne bucurăm încă. A fost un poet care a supraviețuit farmecului impulsurilor rivalizatoare, precum și un poet care a celebrat întoarcerea sacră a imaginației din adâncurile oceanului care îi conținea.

Ritsos este întotdeauna Ritsos. A suferit multă violență personală și publică, în Grecia autocratică a secolului XX, dar poemele sale rezistă judecății. Ele înfloresc cu forța umilinței și a pathosului. Noi, cititorii, suntem frații, copiii și tovarășii săi, sub soarele arzător care este și nu este un zeu, lângă „marea fără sfârșit.” Iubirea învinge Moartea. Fiecare obiect este treaz. “Fiecare oră este ora noastră.”

Fiecare poem este o fotografie a unui loc în timp, a unui moment dintr-o viață, a unei povești care se spune. Cititorul este invitat să răsfoiască o antologie cu adevărat uimitoare de observații, atât personale, cât și publice. Această colecție reflectă o adâncime și o vastitate care trebuie savurate și digerate, revizitate și revizuite.

Tradus de Manolis Aligizakis.