Creația a fost și este o sursă constantă de frumusețe și viață, dar și o sursă constantă de probleme și întrebări pentru omul gânditor.

Prezența impresionantă a lumii și modul minunat în care aceasta funcționează i-au provocat nevoia și interesul de a învăța despre originea sa inițială, de a cerceta și de a interpreta fenomenele și de a verifica scopul pe care îl servește.

Constatarea că existența creației este necesară și pentru propria sa existență, supraviețuire și evoluție, adică că se află într-o relație directă și dependență de aceasta, l-a condus la căutarea și evaluarea conținutului acestei relații.

A căutat de timpuriu creatorul ei și pe creatorul său, însă fără a avea experiența corespunzătoare sau sprijinul necesar în informațiile relevante.

Gândirea și imaginația au fost singurii săi aliați, care, până la un punct, erau ghidați de religiozitatea sa instinctuală.

Asta explică faptul că la popoarele antice creația și omul constituie principalele obiecte ale mitologiei, religiei și filozofiei. Toate aceste domenii sunt impregnate de o intensă religiozitate.

[Fragment din textul introducerii ediției]