Harta Greciei a lui Rigas este cu siguranță cea mai cunoscută și aproape singura hartă comentată a Greciei. Apariția bruscă a lucrării, după secole de tăcere cartografică grecească, dimensiunile sale monumentale și bogăția sa iconografică, faptul că este legată de activitatea patriotică și revoluționară a lui Rigas, moartea martirică a cartografului la câteva luni după finalizarea publicației, dar și referințele dense la lucrare în contextul politicilor Măreței Idei, toate au contribuit la învestirea Hărții cu o emblematică strălucire națională, dar și cu o densă ceață ideologică.

Cu toate acestea, până la mijlocul secolului XX, opera cartografică a lui Rigas nu a fost obiectul unor studii sistematice, în ciuda diverselor referințe la aceasta din partea cercetătorilor vieții, operei și activității sale, precum Emile Legrand, Apostolos Daskalaki, Leandros Vranousis și mulți alții.

Bazele unei abordări interpretative a operei cartografice a lui Rigas, documentată prin cercetări arhivistice, dar și în contextul mai larg, cartografic și educativ, în care a activat Rigas și din care a tras metode, prototipuri și surse, au fost stabilite abia în 1960, de către Georgios Laios. Au urmat și alte publicații, în mare parte circumstanțiale, care s-au intensificat cu ocazia jubiliară a două sute de ani de la moartea lui Rigas (1998), cu intervenții la numeroase conferințe locale, naționale și internaționale care s-au desfășurat cu această ocazie.

În acest cadru aniversar a apărut și ediția copiei Hărții Bibliotecii Gennadeion, de către Dimitrios Karampelopoulos, ediție care este însoțită de o documentare istorică inegală, dar și de un index analitic al toponimelor și o ediție critică a monedelor ilustrate incluse în Hartă. Același cercetător a continuat cu publicarea hărților Valahiei și Moldovei cu un index analitic al toponimelor celor două hărți.

Aceaste publicații suferă de lipsa necesarului suficienței științifice și critice și, din acest motiv, nu completează golul unei ediții critice a Operelor lui Rigas, care a fost publicată de Parlamentul Greciei, o ediție care nu include hărțile lui Rigas.

Noua ediție permite să abordăm cu necesara calmă obiectul surselor și al conținutului operei cartografice a lui Rigas. Multe dintre lucrările recente despre opera cartografică a lui Rigas insistă asupra unei căutări sterile și meticuloase a prototipurilor sale. Căutarea paternității, spunea din nou K. Th. Dimaras, este un drum strâmb și periculos.

Cu atât mai mult în cazul ediției hărților, care constituie, încă din secolul al XVI-lea, o activitate comercială profitabilă și intensă, ce propune hărți tipărite, bazate pe prototipuri cartografice comune, cele pe care fiecare epocă le consideră cele mai valide și precise. Prototipurile cartografice se reînnoiesc cu ritmuri mult mai lente decât cele ale producției editoriale, iar utilizarea lor continuă și sistematică, fără a menționa chiar creatorii lor inițiali, constituia o practică larg răspândită și recunoscută în producția de hărți.

Urmând această practică editorială obişnuită, Rigas a recurs la acele prototipuri cartografice care acopereau mai bine nevoile sale, propunând o operă cartografică în mai multe puncte originală (pentru vremea respectivă), deoarece nu s-a mulțumit cu o simplă copiere sau traducere a prototipurilor pe care le-a ales, ci a avansat spre o nouă sinteză, prelucrând materia primă pe care acestea i-au oferit-o, atât elementele geografice cât și bogăția toponimică. De fapt, Rigas face adăugiri semnificative la zone geografice care nu sunt incluse în prototipurile sale, dar și identități între toponimele antice și corespondențele lor contemporane.