Sfântul Ioan Damaschinul a fost un om bisericesc din perioada în care în spațiul mai larg în care a trăit (Siria, Palestina), după înflorirea scrierilor creștine și a teologiei, s-a înregistrat o decadere, din cauza apariției Islamului, a persecuțiilor și a iconoclasmului.

Aceast sfânt s-a distins printre bărbații bisericești de atunci ca cea mai proeminentă figură. Cauza este că a reușit să rezume sistematic și metodologic concluziile teologiei patristice, și anume într-o perioadă de decădere, când „rezumatele” satisfaceau și erau suficente pentru nevoile religioase generale ale mulților.

Apărarea, de altfel, a cinstirii onorabile a imaginilor sacre a fost atât de importantă, încât învățătura sa despre aceasta a fost consacrată prin decizia celei de-a VII-a Sinoade Ecumenic (787). influența sa nu s-a limitat la răsărit; s-a extins și în apus și a influențat și așa-numita teologie „scolastică”.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]