Atena, 28 octombrie 1940. În acea zi, străzile erau pline de rezerve. Aceștia, clasele din 1929 și mai departe, s-au împrăștiat prin orașe căutând anunțurile de mobilizare în secțiile de poliție. După ce aflau destinația lor și perioada de timp pe care o aveau pentru a se prezenta, alergau spre gările trenurilor, asediind garniturile care plecau neîncetat, îmbâcsite de încărcătura lor umană, spre Larisa sau spre Patra.

Era un lucru ciudat rezervele. Cetățeni încă, muncitori, meșteșugari, tehnicieni, contabili, profesori, chelneri, purtători, funcționari publici, artiști, tot ce, în fond, o societate a secolului douăzeci, produce pentru oameni ca atribut productiv și social. Dar erau totodată și războinici.

(. . .) Nu omorâseră niciodată în viața lor, în majoritatea lor covârșitoare nu le trecuse niciodată prin minte moartea altuia din mâna lor. Totuși, plecau grăbiți din lumea pe care o cunoșteau până atunci, pentru a ajunge la alta, în care grija lor principală ar fi fost să omoare – alături de posibilitatea de a fi omorâți.

[Extras din textul de pe coperta din spate a ediției]