Simpozionul lui Platon datează din aproximativ 385-370 î.Hr. și este considerat una dintre lucrările majore ale lui Platon, atât pentru filosofia pe care o expune, cât și pentru meritele sale literare.

Simpozionul are loc la o petrecere în casa poetului Agathon, în Atena, în anul 416 î.Hr., la care intelectuali atenieni de frunte – inclusiv filozoful Socrate, dramaturgul comic Aristofan, generalul Alcibiade și mulți alții – își țin fiecare un discurs scurt în laudă lui Eros, zeul dragostei și dorinței.

O colecție de perspective diferite asupra dragostei este prezentată de participanți, inclusiv faptul că Eros este capabil să inspire bărbații spre înălțimi inimaginabile de curaj, fapte drepte și noblețe în fața morții. Secvența acestor discursuri culmina în Socrate, care, prin cuvintele înțeleptei preotese Diotima, își exprimă opiniile despre dragoste.

Ea i-a spus lui Socrate că Eros, mai degrabă decât a fi un zeu, este un spirit. Dragostea este dorința pentru frumusețe și înțelepciune. Cea mai mare cunoaștere este cunoașterea „formei de frumusețe”, pe care oamenii trebuie să încerce să o atingă. Dragostea este văzută ca o ascensiune treptată către Frumusețea absolută.